Consolare eminesciană

           Înainte de faza locală mi-am spus că ,,voi trimite felicitări de Paşte de la Bacău’’. Acolo urma să aibă loc etapa naţională a olimpiadei de limba şi literatura română. Ştiam că voi ajunge acolo, deşi nu mai fusesem niciodată şi nu realizam cât efort implică participarea la o asemenea competiţie. În inconştientul meu îmi stabilisem dinainte că am sa ajung acolo, anul acesta. Eram hotarâtă şi nimeni nu imi putea schimba gândul. Toţi imi spuneau că e greu, că ţine şi de noroc, că e importantă inspiraţia, că nu poţi merge la sigur...

           Ceea ce mi-am propus avea într-adevăr să se realizeze, cu ajutorul lui Dumnezeu: am luat locul I pe judeţ, calificându-mă la faza naţională. De atunci am început o muncă asiduă, au început visurile, marcate de o aşteptare frenetică, până în dimineaţa în care trebuia să plec spre Bacău.

          În sfârşit, am sosit în Bacău.Plouase şi era soare: ,,Destul de bine pentru oraşul lui Bacovia’’.Am fost conduşi la căminul Liceului Sportiv, unde urma să ne petrecem următoarele zile şi nopţi. Cămin primitor şi curat, lumina soarelui pătrundea prin perdelele albe, biserica ce se vedea de la fereastră îmi crea o stare aparte – privind-o, îl simţeam pe Dumnezeu aproape; dimineaţa mă întâmpina şi îmi lumina faţa, iar seara, ego-ul meu romantic era încântat de luminile discrete ce o învăluiau într-un chip mistic.

          Festivitatea de deschidere care a avut loc la Ateneu m-a încântat şi avea să îmi amplifice reveria: discursul domnului profesor Ion Cojac rămâne memorabil. În privinţa spectacolului care ne-a fost dedicat, nu pot sa nu menţionez excelenta interpretare la pian a maestrului Răzvan Apetrei.

           Un minus al olimpiadei l-a constituit programul prea încărcat (datorat în mare măsură probei în echipă – de altfel total nerelevantă, având în vedere că nu s-a făcut nici o diferenţiere, toată ţara obţinând punctaj maxim). Proba orală a solicitat inutil elevii care au avut neşansa de a reprezenta judeţul lor. Au existat discrepanţe puternice între modul de prezentare al diferitelor echipe, trecute sfidător cu vederea, creeându-se o aşa-zisă ,,uniformizare’’ care aminteşte de vremurile pre-decembriste şi de fascinanta ,,Cântare a României”.

          Nu a fost program recreativ - nici o excursie (am fost în Bacău şi nu am văzut casa lui Bacovia!). Am rămas doar cu imaginea traseului de la cămin la cantină… Un veritabil moto al acestei olimpiade a fost: ,,Legaţi prietenii !’’. Din păcate nu ne-au fost asigurate şi condiţiile îndeplinirii unui asemenea deziderat, având în vedere ritmul de muncă forţată la care am fost supuşi.

          Mă opresc asupra ,,punctului culminant’’ anume afişarea rezultatelor. Am luat locul 27, la 0,5 sutimi de ultima menţiune. Am fost intrigată, deoarece premiile speciale au fost acordate până la medii mult mai mici decât media mea. Nu înţeleg de ce cu 136 puncte meriţi menţiune, iar cu 135,50 (punctajul meu) iţi este refuzată această ,,onoare’’...

          Asemenea ,,bizantinisme’’ se întâlnesc în toate competiţiile, sunt de neînlocuit. Fără ele nu ar mai fi adevarărata Românie. Nu au ce căuta în cadrul unei competiţii de rang naţional, dar sper că pe viitor se va renunţa la asemenea practici obscure. În cazul în care vor continua, tot am o consolare…eminesciană : ,,Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece’’