Cand intradevar iti doresti un lucru lupti pentru al realiza si este imposibil sa nu reusesti.Eu una pe acest principiu merg si pana acum nu a fost altfel.Din primul an cand am inceput sa studiez limba portugheza mi-am dorit sa ajung la olimpiada,pentru a demonstra tururor ceea ce pot dar in primul rand pentru a-mi demonstra mie ca nimic nu este imposibil si ca nimic nu ma impiedica sa-mi ating telurile.

 Daca prima ocazie am ratat-o(din motive bine intemeiate)anul acesta nimic nu mai trebuia sa imi stea in cale.Aveam ocazia pe care o asteptasem atata timp si eram constienta ca trebuie sa muncesc mult pentru ca totul sa iasa bine si sa nu ratez aceasta sansa!Inca de la etapa judeteana am avut multe emotii,poate pentru ca aceasta olimpiada insemna foarte mult pentru mine si mi-a fost frica....dar cel ami important lucru era sa gandesc pozitiv si sa fiu sigura  ca pot depasi momentul.

Rezultatele de la aceasta prima faza a drumului meu care avea sa-mi ofere multe surprize au fost neasteptate. Banuiam ca o sa ma calific mai departe,cu toate ca existau si mici dubii in ceea ce privea acest lucru(pentru ca emotiile si frica erau mai mari ca mine)dar in nici un moment nu m-am gandit ca voi reusi sa iau cea mai mare nota.Pana acum eram cea mai buna si lucrul acesta m-a ajutat enorm,mi-a dat puterea de care aveam nevoie pentru a continua.

Din acel moment in care am aflat rezultatele a inceput o noua etapa a vietii mele,inca o lupta din multele la care ne supune viata in care nu trebuia sa pierd.Totul era nou pentru mine,mai ales pentru ca era prima olimpiada nationala din viata mea la care reusisem sa ma calific.

Emotiile continuau sa creasca,iar in ultimele doua zile inainte de plecare ma acaparasera complet.Am avut langa mine multe persoane care aveau incredere in puterile mele si nu faceau decat sa ma incurajeze,dar teama de a nu dezamagi pe cineva si de a nu-mi indeplini visul nu disparea.

Vine in sfarsit si 16 aprilie,ziua in care plecarea era inevitabila.Trebuia sa ma inarmez cu multa putere si sa pornesc la drum.Mi-am lasat in urma parintii care aveau emotii poate la fel de mari ca ale mele chiar daca nu au aratat acest lucru si au incercat sa fie puternici pentru a-mi insufla si mie acest lucru..si m-am urcat in tren.Ma astepta un drum lung si obositor,dar nu ma mai gandeam la nimic,uitasem totul.Eram linistita,si asteptam cu nerabdare sa vad ce  era la Targu Jiu.

Primirea a fost frumoasa,conditiile pareau neasteptat de bune(chiar daca mai tarziu aveam sa observam si partea mai putin frumoasa a lucrurilor) iar colegele cu care stateam in camera erau ok.

Ziua cea mare se apropia iar eu simteam cum incet incet emotiile puneau stapanire pe mine si nu imi permiteau sa mai gandesc si sa simt nimic pozitiv.Teama fetelor din jur ma inspaimanta si mai rau.Intr-un sfarsit am reusit sa adorm,trebuia sa ma calmez,sa ma odihnesc pentru ca pana pe 18 aprilie nu mai erau decat cateva ore.

Asteptasem de mult ziua asta si acum mi-era teama ca nu va ramane ca o amintire fericita.Un "Bine ati venit"scris in fata liceului la care dadeam proba m-a facut sa zambesc si sa-i multumesc inca o data lui Dumnezeu pentru sansa pe care o aveam.

Intram fiecare in sala dar subiectele atat de mult asteptate intarzie putin.Fiecare clipa care trecea ma ducea mai aproape de momentul decisiv.Apar inatr-un final doua doamne cu subiectele.In momentul acela nimic nu ma mai speria,ma calmasem putin si speram sa ma descurc.Supraveghetorii au fost draguti,mai permiteau cate ceva,dar daca ceilalti elevi din sala au ami apelat unii la altii,eu nu am vrut sa fac acest lucru pentru ca eram acolo ca sa imi demonstrez mie ca sunt in stare sa fac ceva si sa nu dezamagesc pe nimeni.Doar pe puterile mele trebuia sa realizez asta,fara ajutorul nimanui.

Dupa trei ore de munca totul s-a sfarsit...trecuse tot ce era mai greu si tot ce tinea de noi...restul nu mai tinea de puterile noastre.Dar chiar daca scapasem,acest lucru nu a impiedicat aparitia unor lacrimi in ochii mei...frica nu se terminase,emotiile continuau sa creasca pentru ca mai era mult pana la aflarea rezultatelor!

Acele zile au trecut destul de greu si oricat incercam sa nu am gandesc imi aparea in minte cuvantul "rezultate".Nu stiu sa pierd si poate din acest motiv imi era atat de frica.Eram constienta ca nu pot sa ma intorc printre ai mei spunandu-le ca nu am facut nimic.Era mult prea greu pentru mine.Emotiile fetelor din jur se transmiteau si la mine si era din ce in ce mai dificila asteptarea!Mi-au trecut prin cap o multime de variante,nu stiam ce sa mai cred!Consideram ca degeaba am ajuns pana acolo daca nu reusesc sa fac ceva si ii dezamagesc pe toti cei care au incredere in mine.

 Aflarea rezultatelor m-a facut nespus de fericita...si lacrimile iar au aparut dar de data asta numai si numai de fericire!Premiul 2...reusisem...si parca nu imi venea sa cred....totul era deosebit!

Ceea ce am simtit in acele momente nu avea limite...nu se poate exprima totul in cuvinte.Totul avea sa ramana ca cea mai frumoasa amintire.Inafara faptului ca realizasem ceva,imi parea foarte bine ca am ajuns acolo pentru ca am avut ocazia sa cunosc persoane cu totul si cu totul deosebite...care in alte imprejurari nu ar fi fost langa mine!Pot spune acum ca a fost cel mai frumos vis devenit realitate care mi-a oferit mult mai multa incredere in mine si putere de a continua cu aceeasi dorinta arzatoare invatatarea oricarui lucru care tine de portugheza...