Te-ai gândit să pleci la studii în străinătate însă nu ești sigur ce trebuie să faci astfel încât să fii pregătit? În situația ta probabil sunt multe alte persoane, așa că mai jos poți găsi o listă de pași care să te ajute în procesul tău de a deveni student internațional.
- 1. Strânge cât mai multe informații despre universitate și programul pe care vrei să-l urmezi
Informează-te cât va dura programul pe care vrei să-l studiezi, consultă topurile internaționale pentru a verifica locul universității în domeniul pe care ți l-ai ales, află pe ce se pune accentul la curs, câți studenți internaționali vor fi la curs plus alte informații care-ți vor fi utile acolo. Cel mai ușor mod de a afla aceste informații este direct de la reprezentanții universităților, cu care te poți întâlni la târguri educaționale precum RIUF, cel mai mare târg internațional de facultăți din Europa de Est. Poți participa la eveniment pe 16-17 martie la București, pe 19 martie la Timișoara sau pe 21 martie la Iași, iar înscrierile pentru eveniment se fac aici.
- 2. Află care sunt criteriile de admitere
Diferite universități au diferite criterii de admitere (privind notele la bacalaureat/diploma de licență sau examenele de limbă). De asemenea, unele programe de master cer susținerea unor teste suplimentare precum GMAT sau GRE.
- 3. Interesează-te privind sistemul de notare și cum se realizează evaluarea
Vei afla că la unele cursuri vei da examene, pe când la altele va trebui să predai un eseu sau să predai o lucrare practică. E bine să știi ce va trebui să faci pentru a promova. În plus, nu vei mai fi surprins când vei descoperi că în Danemarca nota de trecere e 2 sau că, deși au un sistem de notare asemănător cu al nostru, rareori vei lua o notă mai mare de 8 în Olanda, nota 10 fiind rezervată cazurilor excepționale. Poți să afli mai multe informații despre diferitele sisteme educaționale aici.
- 4. Întreabă care sunt costurile estimative de trai
În funcție de țara și orașul în care urmează să studiezi, costurile pot varia de la 500 de euro/lună la peste 800 de euro/lună. Ține cont și de faptul că o parte dintre aceste costuri pot fi finanțate prin muncă part-time. Chiar dacă probabil nu-ți vei găsi un loc de muncă imediat, fii perseverent, până la urmă vei găsi slujba care ți se potrivește.
- 5. Informează-te privind oportunitățile de muncă
Deși România face parte din Uniunea Europeană, unele state încă mai cer permise de muncă pentru cetățenii români (până în decembrie 2013). Află dacă vei avea nevoie de unul și cât de mult va dura să-l obții. De asemenea, e bine să știi dinainte câte ore vei putea lucra și care e salariul minim pe oră, astfel încât să poți estima cât din costurile de trai le poți susține singur. Întreabă universitatea dacă are un centru care să te ajute să cauți un job, atât în timpul universității, cât și după. Află care sunt ratele de angajare ale absolvenților universităților pe care le vizezi și care sunt cele mai importante parteneriate cu marii angajatori.
- 6. Vezi ce posibilități de finanțare există
În cazul în care învățământul nu e gratuit (precum în Scoția, Danemarca, Finlanda, Suedia sau Norvegia), atât universitățile cât și guvernele din diferite țări îți pot oferi împrumuturi sau burse, de până la 100% din taxa de școlarizare. Interesează-te care sunt acestea și dacă ești eligibil pentru vreuna dintre ele.
- 7. Uită-te după cazare din timp
Cu cât rezolvi dilema locului de cazare mai repede, cu atât mai bine. Unele universități garantează locuri în cămin pentru studenții din afara țării dacă aplici până la o anumită dată. Dacă nu vrei să stai în campus, caută site-uri de oferte de cazare și încearcă să contactezi agențiile. Locuințele cele mai accesibile și interesante se închiriază repede. De asemenea, interesează-te dacă locuința este mobilată, utilată și dacă utilitățile sunt incluse în preț.
- 8. Ia legătura cu studenți (români) de la universitatea respectivă
Dacă plecarea într-o țară străină te sperie, află că sunt oameni care au făcut acest pas înaintea ta și te pot ajuta cu o mulțime de sfaturi privind cele mai bune locuri de cazare, ce cartelă de telefon să-ți iei, unde găsești cea mai bună mâncare sau de unde poți cumpăra produse ieftine. Poți să îi contactezi căutând forumuri dedicate (precum Space.edmundo.ro) sau Romanian Societies (în cazul universităților din Marea Britanie). În plus, majoritatea universităților prezente la RIUF vin și cu un student român, care îți poate răspunde întrebărilor tale specifice.
- 9. Asigură-te că ai toate actele necesare
Înainte să pleci, fii sigur că ai cu tine tot ce-ți trebuie. Universitățile îți pot cere anumite acte în original, de exemplu: diploma de bacalureat/licență și traducerea lor legalizată, rezultatele testului de limbă, scrisoarea oficială de acceptare la universitatea lor sau asigurarea de sănătate. Întreabă universitatea ce acte îți vor fi necesare, atât pentru a te înscrie ca student, cât și pentru permisul de muncă (acolo unde este cazul). Ar fi util și să lași acasă o procură notarială pentru unul dintre părinții sau prietenii tăi, în cazul în care e nevoie să fii reprezentat legal la bancă, birouri de eliberat acte sau în alte locuri.
- 10. Gândește-te ce o să faci după cursuri
Ca student internațional te bucuri de o mulțime de facilități la universitate (de exemplu un simulator de zbor sau un studio de înregistrare muzică) și în afara ei (precum reduceri la muzee sau alte atracții). Mai mult, vei descoperi că poți călători ușor și la costuri destul de mici între țări dacă studiezi în Europa de Vest, așa că ai putea chiar să-ți plănuiești o vacanță.
Nu uita! Multe dintre aceste informații îți pot fi oferite de către consilieri educaționali, care te pot ajuta în tot procesul de aplicare pentru studii în străinătate, te pot pune în contact cu români care vor studia la aceeași universitate ca și tine și-ți pot da sfaturi despre cum să te descurci mai ușor.
Te poți întâlni cu consilierii EDMUNDO la RIUF, cel mai mare târg de universități internaționale din Europa de Sud-Est. Aici poți afla informații personalizate despre studiul în străinătate, poți participa la workshop-uri și seminarii și poți beneficia de oferte și reduceri speciale. În plus, doar la RIUF poți vorbi cu reprezentanți ai universitaților de top din lume precum MIT (locul 1 în Top QS), Harvard (locul 3 în Top QS), University College London (locul 4 în Top QS), Princeton (locul 9 în Top QS), King’s College London (locul 26 în Top QS) și London School of Economics (locul 69 în Top QS). Cei interesați de participarea la târg se pot înregistra înainte pe site-ul www.riuf.ro, pentru a maximiza beneficiile obținute din participarea la târg.
Evenimentul se desfășoara pe 16-17 martie la Sala Palatului din București, pe 19 martie la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara și pe 21 martie la Hotel Unirea din Iași.
Detalii pe www.riuf.ro.
Parteneri educaționali: Primăria Municipiului București, Consiliul Municipal al Elevilor, Inspectoratul Școlar al Municipiului București
Parteneri instituționali: British Council, Campus France, Comisia Fulbright, DAAD
Companii partenere: Cinema City, Okian
Parteneri media: Adevărul, Best Resource, Bucharest Guide, Business24, Calendar Evenimente, ED Web, Edu-news.ro, Ejobs, Goingout, Intuitext, Marketing Events, Onlinestudent, Regielive, România Liberă, România Pozitivă, Studenție.ro, Șapte Seri, Teen Press, Vinsieu.ro, Ziare.com
Organizații partenere: AIESEC, ASCIG, ASER, BOS, Hipo, Inspire Business, ISIC România, LSRS, PRIME România, VIP
Raluca Apostol
PR și Marketing Manager
0755.075.841
Adaugă tu primul comentariu: