Caută:
Caută aici materiale şi concursuri ...
Căutare avansată
Inapoi la ştiri

Competiţia Naţională “Şcoala Europeană”

DATA: 12 martie 2013      Autor: Echipa olimpiade.ro
Disciplina:
Competiţia pentru obţinerea certificatului “Şcoală Europeană”, lansată de Ministerul

Educației Naționale ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea

eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, continuă și în 2013, cu cea de a X-a

ediție.

 

Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt

implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Competiția

constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele

manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

 

Odată obţinut, certificatul ”Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani,

după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

 

Certificarea școlilor cu titlul ”Școală Europeană” le conferă recunoștere și prestigiu în

cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le fac pentru menținerea titlului obținut,

determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

 

Activităţile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru această competiție sunt

cele:

 

a) derulate de şcoli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și alte

altor instituții europene: Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (LLP 2007-2013),

eTwinning, Euroscola, Juvenes Translatores, Europa-casa noastră, Lider European etc;

b) derulate de şcoli în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG–uri cu scop educaţional/de

formare profesională care activează la nivel european etc.;

c) finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.

 

Dosarele de candidatură pentru obținerea certificatului ”Școală Europeană”, ediția 2013, vor fi trimise, prin poştă, la adresa: Inspectoratul Școlar al Județului Bistrița-Năsăud, Str. 1 Decembrie, nr. 5, Bistrița, cod 420075, cu menţiunea “Pentru Competiţia Naţională Şcoală

Europeană, ediția 2013” până la 5 aprilie 2013 (data poştei).

 

Evaluarea cuprinde 2 etape:

 

1. Etapa administrativă

 

În această etapă, comisia națională va desigila plicurile/coletele și va verifica conformitatea și eligibilitatea candidaturilor. Dosarele de candidatură ale școlilor rămase în competiție vor fi grupate în 9 loturi, în funcție de tip, nivel de învățământ, filiera etc.

 

2. Evaluarea propriu-zisă

 

În această etapă, membrii comisiei naționale de evaluare vor fi grupați în 9 echipe,

corespunzătoare celor nouă criterii de evaluare prezentate în formularul-tip de candidatură. Fiecare echipă va evalua toate cele nouă loturi și va completa, pentru fiecare candidatură, o fișă de evaluare corespunzătoare criteriului respectiv. Secretariatul comisiei va asigura, pe baza unui

grafic, rotația celor 9 loturi la toate echipele de evaluatori.

 

Criteriile de evaluare (prezentate și în formularul-tip de candidatură) sunt:

 

1. Coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare cu politica

generală a instituţiei şcolare;

2. Integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare în programul

curent al şcolii;

3. Performanțele școlare;

4. Asigurarea egalităţii de şanse;

5. Continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe comunitare;

6. Strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare;

7. Strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor);

8. Dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană;

9. Calitatea documentelor de candidatură.

 

Pe baza rezultatelor obținute la evaluarea candidaturilor școlilor înscrise în competiția

”Școală Europeană”, Ministerul Educației Naționale va stabili numărul de școli premiate și va

organiza festivitatea de decernare a titlului „Şcoală Europeană”, ediţia 2013.

 

Rezultatele finale și lista unităților de învățământ preuniversitar declarate câștigătoare ale

competiției pentru obținerea certificatului ”Școală Europeană”, ediția 2013, vor fi publicate pe

site-ul Ministerului Educației Naționale, după data de 29 aprilie 2013.

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Materiale

Pentru orice problemă, sugestie sau reclamaţie vă rugăm să ne contactaţi la adresa webmaster@olimpiade.ro!