Caută:
Caută aici materiale şi concursuri ...
Căutare avansată
Inapoi la ştiri

Concursul de traduceri "Juvenes Translatores"

DATA: 19 iulie 2013      Autor: Echipa olimpiade.ro
Disciplina:
Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene (DG Traduceri) organizează un concurs de traducere pentru şcolile din Uniunea Europeană. Principalele etape ale acestui concurs sunt următoarele:

  • faza de pregătire
  • testul de traducere
  • ceremonia de decernare a premiilor.

 

PREGĂTIREA

 

Faza de PREGĂTIRE cuprinde: lansarea concursului, înscrierea şcolilor, selectarea şcolilor, înscrierea elevilor de către şcolile participante şi pregătirile la nivel local, aşa cum sunt descrise în secţiunile 1-3.

 

DG Traduceri va publica invitaţia la concurs pe site-ul Juvenes Translatores: http://ec.europa.eu/translatores

 

Şcolile care doresc să participe trebuie să se înscrie electronic pe acest site, în perioada 1 septembrie - 20 octombrie 2013 (secţiunea 1). Înscrierile încep şi se termină la ora 12.00 (ora Belgiei), adică la ora 13.00 (ora României).

 

La finalizarea acestei perioade va avea loc o tragere la sorţi (secţiunea 2), în vederea selectării şcolilor care vor participa la concurs din rândul celor care s-au înscris.

 

Şcolile astfel selectate vor trebui să aleagă între 2 şi 5 elevi şi să introducă în baza de date numele concurenţilor şi combinaţiile de limbi alese de aceştia, până cel târziu la data de 20 noiembrie 2013 (secţiunea 3).

 

Şcolile vor răspunde de organizarea evenimentului pe plan local. Este vorba despre toate detaliile practice, precum punerea la dispoziţie a incintei şi a personalului necesar pentru concurs, asigurarea bunei desfăşurări a testului, în condiţii echitabile şi imparţiale (secţiunile 1.3, 1.4, 4 şi 7) etc.

 

TESTUL DE TRADUCERE

 

Testul va avea loc la data de 28 noiembrie 2013. În ziua testului, DG Traduceri va pune la dispoziţia şcolilor textele care urmează a fi traduse (textele sursă). În fiecare şcoală, testul se va desfăşura în conformitate cu modalităţile stabilite de aceasta. Traducerile trebuie trimise către DG Traduceri (la Bruxelles) în aceeaşi zi, prin scrisoare recomandată (secţiunea 4).

 

DG Traduceri va evalua traducerile şi va alege câte o lucrare câştigătoare pentru fiecare stat membru al UE (secţiunea 5).

 

CEREMONIA DE DECERNARE A PREMIILOR

 

Câştigătorii vor fi invitaţi la ceremonia de decernare a premiilor, care va avea loc la Bruxelles în primăvara anului 2014 şi va prilejui o întâlnire cu comisarul european pentru multilingvism. DG Traduceri va suporta costurile de călătorie şi de cazare ale laureatului, ale profesorului şi ale unui alt adult însoţitor pentru fiecare stat membru (secţiunea 6).

 

Întrucât toate informaţiile importante cu privire la concurs vor fi publicate sistematic pe site-ul Juvenes Translatores, profesorii responsabili trebuie să verifice periodic site-ul pentru a fi la curent cu ultimele informaţii.

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Materiale

Olimpiada -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a X-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Pentru orice problemă, sugestie sau reclamaţie vă rugăm să ne contactaţi la adresa webmaster@olimpiade.ro!