Caută:
Caută aici materiale şi concursuri ...
Căutare avansată
Inapoi la ştiri

Din seria "Elevi romani cu care ne mandrim"

DATA: 28 februarie 2013      Autor: Echipa olimpiade.ro
Disciplina:
Taiwan International Science Fair (TISF) s-a desfăşurat în perioada 29 ianuarie - 5 februarie 2013 la National Taiwan Science Center (NTSC) Taipei, Taiwan. 

La această competiţie internaţională au participat elevi de liceu din peste 20 de ţări incluzând Germania, Hong Kong, India, Noua Zeelandă, Filipine, România, Singapore, Elveţia, Africa de Sud, Tailanda, Turcia şi StateleUnite ale Americii.

Ionuţ Budişteanu, elev de la Grup Şcolar Oltchim Rm. Vâlcea, a reprezentat Romînia la TISF 2013, obţinând un merituos loc IV. Proiectul său, ce a cuprins zeci de pagini în limba engleză, cu grafice şi programe pe care nu le înţelege orice om de rând, nu a fost finalizat. „Anul aceasta am luat doar locul IV din cei 400 de participanţi prezenţi în Taipei. Concursul a fost destul de dificil. Am participat cu maşina autonomă, finalizată în proporţie de 80%. Încerc să termin acest proiect şi sper ca, în luna martie, să testez maşina fizic. Consider în continuare că lucrările clasate pe primele trei locuri au fost unele copilăreşti”, a spus Ionuţ.

Următoarea competiţie la care va participa geniul informaticii româneşti are loc în Ucraina, în perioada 24 – 28 februarie 2013. La competiţie s-au înscris tineri din peste 30 de ţări, majoritatea din Europa. Concursul este orientat spre ingineria mediului, iar Ionuţ speră ca acum să obţină un premiu mai bun.

Anul trecut, tânărul vâlcean a apărut pe prima pagină a unei reviste de specialitate tipărită în Shanghai. În articolul respectiv se vorbeşte despre invenţia prezentată de Ionuţ la concursul internaţional INTEL ISEF, ce a avut loc în luna mai a anului trecut, în Statele Unite. Ionuţ i-a uimit pe toţi cu invenţia sa: dispozitivul montat pe limbă, care îi ajută pe nevăzători să distingă culorile şi să perceapă o parte din litere. Pentru această invenţie, care a revoluţionat lumea medicinii, tânărul informatician a câştigat premiul IEEE Computer Society, în valoare de 1.000 de dolari, premiul China Association for Science and Technology (CAST) de 3.000 de dolari; 10.000 de dolari, care reprezintă IEEE Foundation Presidents’ Scholarship Award si IEEE Foundation Prize.

Tot în primăvara anului trecut, Ionuţ Budişteanu a participat Olimpiada Euroasiatică INEPO, ce a avut loc în Azerbaijan. El a obţinut la această competiţie medalia de aur, realizând un soft care procesează imaginile de la satelit, în scopul de a recunoaşte în timp util producerea unor uragane, ambuteiaje şi incendii de pădure.

Cert este faptul că în urma zecilor de premii internaţionale obţinute, elevul de la Grup Şcolar Oltchim Rm. Vâlcea a avut parte de oferte care mai de care mai atractive, pe care le-a refuzat. La numai 16 ani, Ionuţ a refuzat o invitaţie de a studia la Universitatea din Yale şi una de a lucra pentru Google. Ionuţ a mai participat la alte două evenimente: Expoziţia Internaţională de software – Binary Bucureşti, organizată de Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software şi la Târgul de Carte Gaudeamus, în cadrul căruia a avut onoarea de a prezenta cartea „Epoca Maşinilor Spirituale - Când computerele depăşesc Inteligenţa Umană” (autor Ray Kurzweil).

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Materiale

Olimpiada -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a X-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Pentru orice problemă, sugestie sau reclamaţie vă rugăm să ne contactaţi la adresa webmaster@olimpiade.ro!