AIESEC Bucureşti te invită să te înscrii până pe data de 21 martie, pentru programul internaţional de voluntariat, Global Community Development Program (GCDP). GCDP-ul este unul dintre cele mai importante proiecte AIESEC, fiind prezent în nu mai puţin de 100 de ţări, printre care Brazilia, India, Taiwan, Polonia, Italia ş.a. Alege între social work, predare în limba engleză, psihologie, sociologie, training, project management, marketing, ecologie ş.a. şi timp de minim 6 săptămâni fii parte a unei experienţe internaţionale!
Indiferent de ţara în care alegi să pleci, din cele partenere, vei avea alături, pe tot parcursul experienţei tale, echipa AIESEC din ţara gazdă. Vei lucra într-un mediu internaţional, cu tineri care au ales, ca şi tine, un program de voluntariat AIESEC, iar reţeaua ta de prieteni se va extinde la nivel global.
Avantajele unui internship cu AIESEC sunt lunga experienţă de schimburi interculturale în Bucuresti şi în lume, siguranţa şi varietatea opţiunilor. Fii printre miile de tineri care aleg anual un GCDP şi echipa AIESEC Bucureşti îţi va oferi suportul pentru selectarea şi aplicarea pentru un program, apoi pentru obţinerea vizei şi a altor documente necesare. În plus, vei avea parte de traininguri de pregătire pentru ca experienţa ta internaţională să fie de neuitat.
Înscrierea se face pe site-ul AIESEC Bucureşti, urmând ca între 22-25 martie să aibă loc interviurile de grup, iar între 27-29 martie cele individuale. După aceste două etape are loc perioada de inducţie care se desfăşoară între 1-10 aprilie, în cadrul căreia vei afla mai multe despre AIESEC si vei avea oportunitatea de a vorbi cu persoane care au fost plecate în diverse ţări cu acest program. Între timp, îți poți căuta deja internshipuri și poți începe pregătirea pentru momentul plecării, însă nu înainte de interviul final, care va avea loc între 12-14 aprilie.
Despre AIESEC Bucureşti
AIESEC reprezintă cea mai mare organizație de tineri la nivel internațional, fiind prezentă în peste 113 țări și teritorii și având o istorie de 62 de ani în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor. Organizaţia oferă tinerilor o experienţă de dezvoltare inedită bazată pe 10.000 de oportunităţi de leadership, 10.000 de posibilităţi de exchange, 470 de conferinţe anuale, platforme virtuale si activităţi de învăţare în cadrul unui mediu internaţional. Prezenţa AIESEC în România s-a făcut remarcată timp de 21 ani, extinzându-se într-un număr de 15 oraşe.
Pentru mai multe detalii:
http://www.aiesecbucharest.ro/ http://www.facebook.com/aiesec.bucharest.page?fref=ts
Adaugă tu primul comentariu: