Caută:
Caută aici materiale şi concursuri ...
Căutare avansată
Inapoi la ştiri

Proiectul CREDIS în şcoli şi licee

DATA: 28 septembrie 2016      Autor: Echipa www.olimpiade.ro
Disciplina:
CREDIS în şcoli şi licee este proiectul de asociere pe care Academia Credis îl propune Şcolilor Generale, Colegiilor Naţionale, Liceelor Teoretice şi Tehnice din Bucureşti şi întreaga ţară.

În cadrul acestui parteneriat elevii şcolii sau liceului beneficiază de acces la programul educaţional CISCO Netacad- cel mai amplu şi modern program de e-learning din domeniul tehnologiei şi comunicatiei din lume, precum şi de alte programe educaţionale cum sunt: PHP, Java, Photoshop CS5, Microsoft C#.

Programul îmbină noţiunile teoretice dobândite prin studiu individual şi prezenţa la cursuri cu activităţi multiple de laborator în care elevii au ocazia să lucreze pe echipamente reale. Evaluarea acestora este una continuă şi se realizează prin teste susţinute online pe serverele cisco.netacad.net şi www.academiacredis.ro.

Absolvirea cursurilor pentru aceste programe educaţionale se finalizează prin obţinerea unei diplome academice oferită de Academia Credis în calitate de centru acreditat. Prin această diplomă se atestă dobândirea aptitudinilor şi cunoştinţelor necesare în vederea obţinerii certificatelor recunoscute internaţional în industria IT.

Programul de parteneriat între Academia Credis şi şcoli şi licee a luat fiinţă în anul 2004 prin alăturarea a 2 licee bucureştene. În prezent, la proiect participă 21 de licee bucureştene şi 67 de şcoli şi licee din ţară partenere, iar programul de parteneriat continuă să se extindă, ca urmare a scopului educațional comun (al Academiei şi al şcolilor şi liceelor) de a oferi mai multe şanse tinerilor doritori să îşi dezvolte aptitudini IT sau să se pregătească pentru o viitoare carieră în domeniu. 

Înscrierile la cursuri se realizează la începutul fiecărui semestru la profesorul coordonator din cadrul școlilor și liceelor partenere. În vederea înscrierii la cursuri este necesară o copie a cărții de identitate a cursantului.

Cursuri ce pot fi urmate în cadrul școlilor și liceelor partenere:

  • IT Essentials v4.0: PC Hardware and Software
  • CCNA Discovery
  • CCNA Exploration
  • Microsoft C#
  • Java
  • PHP
  • Adobe Photoshop CS5

Cursurile și certificatele Cisco, Microsoft, PHP, Java, Adobe Photoshop sunt prioritare atât pentru angajatorii de pe plan local cât și pentru cei de pe plan international, iar șansa obținerii lor în cadrul unității de învățământ reprezintă primul pas în pregătirea viitorilor specialiști IT&C de pe piața muncii din România.

Informații suplimentare aici: http://www.academiacredis.ro/licee

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Materiale

Pentru orice problemă, sugestie sau reclamaţie vă rugăm să ne contactaţi la adresa webmaster@olimpiade.ro!