Cea de a VII-a editie a Concursului de hackeri PWN2OWN pune la bataie o suma impresionanta celor pasionati de hacking. Marile companii de software aduc in fata hackerilor in perioada 6-8 martie 2013 browserele si plugin-urile lor pentru a fi testate la un nivel extrem si ofera recompense pe masura celor care reusesc sa treaca de sistemele de securitate.
PWN2OWN este un concurs care a avut o prima editie controversata, în anul 2007, de atunci increderea marilor dezvoltatori crescand exponential. Ideea acestui concurs a plecat de la Dragos Ruiu, un canadian de origine romana care, iritat de increderea celor de la Apple ca sistemul lor de operare OS X este impenetrabil (acestia din urma avand chiar o reclama in care trivializau securitatea competitorului Windows), a pus la dispozitie doua MacBook Pro legate fiecare la o conexiune wireless. Cel care reusea sa se conecteze wireless si sa exploateze unul dintre cele doua laptopuri putea pleca acasa cu el.
PWN2OWN 2013 a ajuns însa sa fie mai mult decat o lupta pentru un laptop. Premiile din acest an se ofera celor care ofera detalii despre vulnerabilit?tile gasite si modalitatile de a le exploata, asta pentru a oferi dezvoltatorilor sansa de a-si imbunatati produsele.
Cea mai mare recompensa sta pe capul unui Google Chrome care ruleaza pe Windows 7 si a IE10 in Windows 8 – 100.000 de dolari, fiind urmata de suma de 75.000 de dolari oferita pentru primul hack impotriva IE9. Si alte premii sunt oferite, dintre ele cele mai atractive fiind cele oferite pentru exploit-uri ale Adobe Flash si Adobe Reader (fiecare 75.000 de dolari), Safari (65.000 de dolari), Firefox (60.000 de dolari) si Java (20.000 de dolari). Despre premiul Java cercetatorul Kostya Kortchinsky spune pe Twitter ca organizatorii dau 20.000 de dolari gratis, facand referire la recentele probleme pe care Oracle le-a avut cu plugin-ul sau.
Organizatorul TippingPoint a publicat deja pe site regulile PWN2OWN 2013, urmand sa ofere noutati despre concurs pe un cont dedicat de Twitter.
Adaugă tu primul comentariu: