Cea de a XLVIII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO) s-a desfășurat la Tbilisi, Georgia, în perioada23 iulie - 1 august 2016.
La competiție au participat 264 de elevi din 75 de țări.
Olimpicii români au cucerit trei medalii de aur şi o medalie de argint, plasând România pe locul I în Europa şi pe locul al II-lea în lume în clasamentul neoficial al ţărilor participante.
Cei trei elevi români medaliaţi cu aur sunt:
- Andrei Iliescu (absolvent al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti)
- Paul Haidu-Gerea (clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" Constanţa), premiat cu argint în 2015
- Robert Cristian Râclea (clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" Galaţi).
Andrei Iliescu, laureat cu aur şi la ediţia anterioară, a obținut și premiul IUPAC (The International Union of Pure and Applied Chemistry) pentru cel mai mare punctaj din concurs.
Medalia de argint a fost obţinută de Alexandra Dima, elevă în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti.
Acesta este cel mai bun rezultat realizat de lotul României în istoria participării la Olimpiada Internațională de Chimie.
Felicitări olimpicilor noștri!!!
Adaugă tu primul comentariu: